Draga blogule,

Pentru ca azi sunt melancolica.

http://www.flickr.com/photos/pakora_holga/3589594682/

Vacanta de vara

Nu obisnuiesc sa gust din grandoarea festivitatilor de sfarsit de an, marcate puternic de discursuri lungi si impopotonate, tocuri inalte si sacouri gri. Nu le patrund misterele, splendoarea, nu imi incarca chipul de emotii si nu imi aduc sentimentul de multumire caracteristic venirii vacantei de vara.


Cu alte cuvine, ma lasa rece.


Traiesc intr-un oras gri. Fara culori si fara umbre.


Cativa copii merg pe stradutele prafuite. Au umbrele mari si haine bizare.


Ei sunt cei ce au invins griul. Nu se grabesc, nu se inghesuie. Insa sunt curajosi si sfidatori. Sunt colorati, sentimentali, fantezisti si mandrii de ei.


Chipuri se inghesuie la ferestre. Unii sunt curiosi, altii ii critica. Lor nu le pasa.


Sunt unul dintre oamenii ce ii privesc. Nu ma grabesc sa ii cataloghez si nici nu o voi face vreodata. Imi sunt indiferenti. Eu sunt fetita gri.


Mi-as dori sa fiu ca ei. Dar nu sunt. Raman doar o prefacuta bine deghizata renuntand la sentimentele ce i-ar afecta simbioza cu o societate dominata de banal.

http://www.flickr.com/photos/sapaho/752607237/

Povestea lor

Sunt acolo. Fara glorie. Fara perspective. Stau neclintita, privind spre singura sursa de lumina, o lumanare. Flacara arde incet, dezvelind mucegaiul de pe pereti, care se intinde sumbru si auster. Aerul este rece si umed, neclintit. Cativa paienjeni tes fire lungi din griurile unei dantelarii ce acopera tot tavanul. Podeaua de lemn este acoperita cu jucarii. Le privesc, deloc impresionata de frumusetea chipurilor de plastic, de nobletea hainelor purtate de papusi. Le privesc pe toate cu indiferenta. Ma dezgusta chipurile lor inexpresive si vietile lor construite din scenarii perfecte. E prea multa suferinta dincolo de ele.
Deschid usa… Dintr-o cascada de lumina reusesc sa disting chipurile la doi tineri : un El si o Ea. Amandoi sunt sugrumati de emotie, aruncandu-si zambete timide. Multimea din jurul lor asteapta neclintita cele doua “da”-uri. Apoi izbucneste in urale in timp ce lacrimi de bucurie le inunda ochii.
E tot o zi de vara, insa acum cerul e gri…Acelasi El si aceeasi Ea, cu cativa ani mai batrani. Sunt mai tristi, mai superficiali, asemenea unor jucarii stricate. Niciunul nu schiteaza vreun zambet sau vreun cuvant si merg incet, in acelasi timp. Se opresc la capatul strazii si se privesc unul pe celalalt. Ea plange. El insa ramane sumbru si nepasator. Niciunul nu observa ca eu sunt chiar acolo, langa ei.
El se indeparteaza…Strigatele ei sunt doar niste epave acum. Nu le aud decat eu, insa eu nu o compatimesc, stiind ca pentru ea nu este decat un alt el. Pe cand pentru mine….pentru mine….
Ea pleaca. Me paraseste acolo, in orasul acela gri, fara culori sau umbre. Si o inteleg…Eu nu sunt decat o fantoma a ceea ce a trait candva.

Drama lor e patetica, banala si trecatoare.Ma simt victima unui scenariu lipsit de fantezie, interpretat de actori cu chipuri de plastic.