A fost odata

Se aduna din ce in ce mai mult praf pe cavoul rozei desprinse din romanul cu domnisoare poete si comuniste. Nu pot da uitare nici ei si nici catorva simtiri ce se vroiau autentice si pionere.
Nimic nu imi surade in zilele insorite de septembrie, atunci cand am alaturi o Cola si perspectiva unor amintiri in care clasele erau intesate cu praf de creta si dominate de muza baiatului ce cutreiera paduri in cautarea astrilor.

Inca citesc romanul rozei mele.

A song?

Hello! I'm Mike Way from My Chemical Romance.....and i know....
If you ever felt alone,
If you ever felt rejected,
If you ever felt confused,
If you ever felt lost,
If you ever felt anxious,
If you ever felt wrong,
Or wronged,
If you ever felt unclean,
If you ever felt angry,
if you ever felt ashamed,
If you ever felt curious,
If you ever felt used;

Feel My chemical romance.
I could be wrong or I could be right. I know there's at least something true I said in this.

Boem

Draga septembrie,

Cu exceptia unor dimineti oliv, pastelul meu de toamna este mai gri ca niciodata si dispare incet, desi uneori am impresia ca se ascunde in ceasca cu cafea amara care ma lasa vulnerabila in orele tarzii ale noptii. Ascunsa, toamna este calda si aurie, chiar violet, si imi lasa incertitudinea ca o privesc printr-un caleidoscop.
Inca mai caut romante invelite in tricouri albe pe aleile prafuite ale vechiului meu oras si recunosc ca in acele momente sunt o veleitara haotica. Imi pare insa bine, iubita mea septembrie incarcata cu vechi manuale de gimnaziu, ca mi-ai pastrat cateva raze de soare care sa-mi aprinda tigara pe care n-am de gand s-o fumez. O voi arunca neinceputa, in drumul spre balconul albastru unde ma astepta multi, multi fluturi albi.
Iti multumesc insa, septembrie, pentru mirosul de mere coapte, pentru acele cateva cadavre ale frunzelor ce ratacesc prin praful gri al aleilor, pentru plapuma groasa sub care ma cuibaresc zgribulita de fiecare data cand ploaia loveste ferestre si pentru alte cateva lucruri pe care acum nu mi le amintesc.

Cu drag,
Bouclaje

P.S. Atunci cand ma vei parasi lasa-mi cateva doze de amfetamina. Am nevoie de ele pentru a astepta primavara ce a disparut intr-un pahar cu verde de Paris.

O poveste....

.

Roz
Galben
Alb
Verde
Cenuşiu
Covoare
Peisagii din zări:
Împăratul alb,
Împăratul negru,
Bogăţii grase
Într-un ascuns departe,
Utopii
Miragii
După urbane ziduri:
Făuriri mintale.
( Goerge Bacovia- Feude )

Unei Domnisoare.....

Aberand

"But the stars we could reach were just starfishs on the beach "


Am inceput sa dispar cate putin in fiecare zi, sa ratacesc fara sens pe drumuri.....Suvenirul in forma de scoica dispare de fiecare data cand mi-e dor sa ascult marea, iar apoi apare la loc, fara ca macar cineva sa isi dea seama.

Dar marea e undeva departe, printre corali si pescarusi si sunetul ploii e mai monoton ca niciodata.

Mi-e frica sa nu ma inec cu cafeaua rece si sa nu ma obisnuiesc prea mult cu toamna.

In sertarul cu amintiri

Adu-mi aminte de instantaneele cu margini dantelate si aparatele de fotografiat vechi, acum defecte, uiate in sertare de lemn. De incaperi nude, cu iz de scortisoara. De soare. De rochiile lungi si vaporose ce imbraca trupuri de plastic. De toate lucrurile care ma fac fericita.




Dedicat lui brookeshaden

http://www.flickr.com/photos/brookeshaden/3249923432/

Your mother

"When your mother has grown older,
When her dear, faithful eyes
no longer see life as they once did,
When her feet, grown tired,
No longer want to carry her as she walks -

Then lend her your arm in support,
Escort her with happy pleasure.
The hour will come when, weeping, you
Must accompany her on her final walk.

And if she asks you something,
Then give her an answer.
And if she asks again, then speak!
And if she asks yet again, respond to her,
Not impatiently, but with gentle calm.

And if she cannot understand you properly
Explain all to her happily.
The hour will come, the bitter hour,
When her mouth asks for nothing more."

(Adolf Hitler- in memoria "unui personaj de exceptie pus sa actioneze in imprejurari exceptionale")

Sunt impotriva nazismului. M-a impresionat insa personalitatea mamei celui mai crud dictator din istoria lumii. A murit fara sa-si vada fiul in mijlocul miilor de cadavre. Oare l-ar fi putut ierta?


P.S. Leidi Diffus mi-a dat ideea postului. Recunosc acest lucru. Acum, draga mea, da-i drumu' la aberat.

Fluturi albi

Isi rasucesc aripile, se ridica si se indeparteaza in cercuri din ce in ce mai mari. Eu strig si implor, insa ei nu ma aud. Oare nu vor sa ma auda? Inca mai vad cenusa lor, a fluturilor albi, pe alei prafuite.
Mi-e frica de acea introspectie pe care mi-o datorez. Departe de ganduri pustii ma simt in siguranta. Cea mai mare virtute a mea e faptul ca imi aduc aminte doar lucrurile frumoase? Sau am inceput deja sa duc dorul vacantei de vara?
M-am plimbat in locuri unde nu credeam ca voi ajunge vreodata.
Am invatat sa merg pe role.
Am terminat de citit Ciresarii.
Mi-am dat seama ca nimic nu se compara cu o dimineata de vara.
Am discutat politica.
Am realizat ca sunt o pierde-vara.
Am fost la vanatoare de genii.
Mi-am rupt conversii.
Am renuntat sa-mi pieptan parul.
Am inceput sa cred in fantome.
Am renuntat la visuri.
Am invatat sa iert.
Am facut prajituri.
Am dansat mult, desi nu dansez frumos.
Am cantat sub dus.
Am scris scrisori anonime.
Am trait momentele mele de glorie.
Am devenit fetita fara genunchi.
Incep sa realizez ca amintirile frumoase sunt cele mai triste.
Sau sunt unul din fluturii albi ce mor spre sfarsitul verii?

:)

Tu

Imagineaza-ti ca esti in orasul meu gri. Printre ganduri defecte si viziuni fade.




Ah! Sunt zilele acelea tampite in care alergi disperat dupa drama.Insa nu vezi decat vechea gara si pe mine pe una din bancutele acelea reci, de piatra. Insa pe mine ma ingori. Te inteleg, nici nu ma cunosti.
Tu nu astepti nici un tren, nu-i asa? Pentru ca nu este stationat decat un personal vopsit intr-un albastru prafuit, deloc artistic. Dar aminteste-ti cat de frumos este sa stai pe canapelele din piele si sa privesti pe geamurile acelea ovale.
Mai e un pod, deasupra sinelor. Si multi copaci in jurul lui….. Iti place mult lumina difuza imprastiata printre frunze. N-ai vrea sa vezi mai de aproape felinarul?
Mai sunt niste cladiri, undeva in peisaj, acolo unde nu se mai vad caile ferate. Sunt vechi si parasite, dar pe tine nu te interseaza.
Sunt doi tineri pe pod. Povestea lor e jalnica si falsa. Te intrebi unde e locul lor in peisajul acesta autentic. Dar locul tau unde e?

Draga blogule,

Pentru ca azi sunt melancolica.

http://www.flickr.com/photos/pakora_holga/3589594682/

Vacanta de vara

Nu obisnuiesc sa gust din grandoarea festivitatilor de sfarsit de an, marcate puternic de discursuri lungi si impopotonate, tocuri inalte si sacouri gri. Nu le patrund misterele, splendoarea, nu imi incarca chipul de emotii si nu imi aduc sentimentul de multumire caracteristic venirii vacantei de vara.


Cu alte cuvine, ma lasa rece.


Traiesc intr-un oras gri. Fara culori si fara umbre.


Cativa copii merg pe stradutele prafuite. Au umbrele mari si haine bizare.


Ei sunt cei ce au invins griul. Nu se grabesc, nu se inghesuie. Insa sunt curajosi si sfidatori. Sunt colorati, sentimentali, fantezisti si mandrii de ei.


Chipuri se inghesuie la ferestre. Unii sunt curiosi, altii ii critica. Lor nu le pasa.


Sunt unul dintre oamenii ce ii privesc. Nu ma grabesc sa ii cataloghez si nici nu o voi face vreodata. Imi sunt indiferenti. Eu sunt fetita gri.


Mi-as dori sa fiu ca ei. Dar nu sunt. Raman doar o prefacuta bine deghizata renuntand la sentimentele ce i-ar afecta simbioza cu o societate dominata de banal.

http://www.flickr.com/photos/sapaho/752607237/

Povestea lor

Sunt acolo. Fara glorie. Fara perspective. Stau neclintita, privind spre singura sursa de lumina, o lumanare. Flacara arde incet, dezvelind mucegaiul de pe pereti, care se intinde sumbru si auster. Aerul este rece si umed, neclintit. Cativa paienjeni tes fire lungi din griurile unei dantelarii ce acopera tot tavanul. Podeaua de lemn este acoperita cu jucarii. Le privesc, deloc impresionata de frumusetea chipurilor de plastic, de nobletea hainelor purtate de papusi. Le privesc pe toate cu indiferenta. Ma dezgusta chipurile lor inexpresive si vietile lor construite din scenarii perfecte. E prea multa suferinta dincolo de ele.
Deschid usa… Dintr-o cascada de lumina reusesc sa disting chipurile la doi tineri : un El si o Ea. Amandoi sunt sugrumati de emotie, aruncandu-si zambete timide. Multimea din jurul lor asteapta neclintita cele doua “da”-uri. Apoi izbucneste in urale in timp ce lacrimi de bucurie le inunda ochii.
E tot o zi de vara, insa acum cerul e gri…Acelasi El si aceeasi Ea, cu cativa ani mai batrani. Sunt mai tristi, mai superficiali, asemenea unor jucarii stricate. Niciunul nu schiteaza vreun zambet sau vreun cuvant si merg incet, in acelasi timp. Se opresc la capatul strazii si se privesc unul pe celalalt. Ea plange. El insa ramane sumbru si nepasator. Niciunul nu observa ca eu sunt chiar acolo, langa ei.
El se indeparteaza…Strigatele ei sunt doar niste epave acum. Nu le aud decat eu, insa eu nu o compatimesc, stiind ca pentru ea nu este decat un alt el. Pe cand pentru mine….pentru mine….
Ea pleaca. Me paraseste acolo, in orasul acela gri, fara culori sau umbre. Si o inteleg…Eu nu sunt decat o fantoma a ceea ce a trait candva.

Drama lor e patetica, banala si trecatoare.Ma simt victima unui scenariu lipsit de fantezie, interpretat de actori cu chipuri de plastic.

Ciorapi

Fetita pasea neajutorata prin ploaia rece, strecurandu-se ca o umbra printre blocurile imense, pana cand, invinsa de oboseala se aseza pe una dintre banci, privind nuantele de gri ale orasului, inecandu-si tristetea in apa murdara a unui lac. Pe drum nu treceau decat cativa calatori, cu chipurile ascunse in umbrele mari. Mergeau grabiti si nepasatori fara sa arunce macar o privire spre fetita infrigurata, cu parul despletit, cu ochii mari si cenusii…spre fetita desculta. Niciunul nu se oprea sa-i asculte povestea si poate chiar sa-i daruiasca o pereche de ciorapi.
Ea nu era una dintre fetitele perfecte cu parul stralucitor si cu un zambet dulce. Ea nu avea picioare lungi, gratioase, acoperite de ciorapi cu tesaturi fine, cu modele noncomformiste sau broderii delicate. Nu purta sosete lungi, dantelate, cu imprimeuri moderne, cu dungi sau cu buline. Ea era desculta, simtind materialul rece al incaltarilor rupte, ce nu reprezentau nicio bariera pentru frig.
Pe aleea mohorata, fetita zari sub rozurile dantelate ale unei umbrelute trupurile delicate si chipurile frumoase a doua domnisoare. De sub bretonul ce ii ascundea ochii, observa expresiile triumfatoare si privirile pline de dezgust pe care le aruncara asupra picioarelor ei slabute si dezgolite. Simtii un val de furie sagentadu-i corpul, se ghemui pe bancuta de lemn ascunzandu-se de ochii cercetatori ai domnisoarelor. Vroia sa le arunce o privire sfidatoare, insa n-avea suficienta energie ca sa o faca…nu… ea nu era ca ele, o pata de culoare in griul citadin. Ea era rece, un chip de ceara cu aripi de plumb intr-o poveste trista si cenusie…

P.S. La multi ani mie! Ca doar e primul meu post! :X

La propunerea lui Leidi Diffus

A voastra,

Bouclaje