Povestea lor

Sunt acolo. Fara glorie. Fara perspective. Stau neclintita, privind spre singura sursa de lumina, o lumanare. Flacara arde incet, dezvelind mucegaiul de pe pereti, care se intinde sumbru si auster. Aerul este rece si umed, neclintit. Cativa paienjeni tes fire lungi din griurile unei dantelarii ce acopera tot tavanul. Podeaua de lemn este acoperita cu jucarii. Le privesc, deloc impresionata de frumusetea chipurilor de plastic, de nobletea hainelor purtate de papusi. Le privesc pe toate cu indiferenta. Ma dezgusta chipurile lor inexpresive si vietile lor construite din scenarii perfecte. E prea multa suferinta dincolo de ele.
Deschid usa… Dintr-o cascada de lumina reusesc sa disting chipurile la doi tineri : un El si o Ea. Amandoi sunt sugrumati de emotie, aruncandu-si zambete timide. Multimea din jurul lor asteapta neclintita cele doua “da”-uri. Apoi izbucneste in urale in timp ce lacrimi de bucurie le inunda ochii.
E tot o zi de vara, insa acum cerul e gri…Acelasi El si aceeasi Ea, cu cativa ani mai batrani. Sunt mai tristi, mai superficiali, asemenea unor jucarii stricate. Niciunul nu schiteaza vreun zambet sau vreun cuvant si merg incet, in acelasi timp. Se opresc la capatul strazii si se privesc unul pe celalalt. Ea plange. El insa ramane sumbru si nepasator. Niciunul nu observa ca eu sunt chiar acolo, langa ei.
El se indeparteaza…Strigatele ei sunt doar niste epave acum. Nu le aud decat eu, insa eu nu o compatimesc, stiind ca pentru ea nu este decat un alt el. Pe cand pentru mine….pentru mine….
Ea pleaca. Me paraseste acolo, in orasul acela gri, fara culori sau umbre. Si o inteleg…Eu nu sunt decat o fantoma a ceea ce a trait candva.

Drama lor e patetica, banala si trecatoare.Ma simt victima unui scenariu lipsit de fantezie, interpretat de actori cu chipuri de plastic.