Isi rasucesc aripile, se ridica si se indeparteaza in cercuri din ce in ce mai mari. Eu strig si implor, insa ei nu ma aud. Oare nu vor sa ma auda? Inca mai vad cenusa lor, a fluturilor albi, pe alei prafuite.
Mi-e frica de acea introspectie pe care mi-o datorez. Departe de ganduri pustii ma simt in siguranta. Cea mai mare virtute a mea e faptul ca imi aduc aminte doar lucrurile frumoase? Sau am inceput deja sa duc dorul vacantei de vara?
M-am plimbat in locuri unde nu credeam ca voi ajunge vreodata.
Am invatat sa merg pe role.
Am terminat de citit Ciresarii.
Mi-am dat seama ca nimic nu se compara cu o dimineata de vara.
Am discutat politica.
Am realizat ca sunt o pierde-vara.
Am fost la vanatoare de genii.
Mi-am rupt conversii.
Am renuntat sa-mi pieptan parul.
Am inceput sa cred in fantome.
Am renuntat la visuri.
Am invatat sa iert.
Am facut prajituri.
Am dansat mult, desi nu dansez frumos.
Am cantat sub dus.
Am scris scrisori anonime.
Am trait momentele mele de glorie.
Am devenit fetita fara genunchi.
Incep sa realizez ca amintirile frumoase sunt cele mai triste.
Sau sunt unul din fluturii albi ce mor spre sfarsitul verii?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cu toti murim spre sfarsitul verii..
RăspundețiȘtergereDraga fluture alb,incep sa cred ca cenusa ta a prafuit pervazul ferestrei de la primul etaj.
Nu-i nimic. Acu' cenusa mea e tinta multor fotografii artistice.
RăspundețiȘtergere