Boem

Draga septembrie,

Cu exceptia unor dimineti oliv, pastelul meu de toamna este mai gri ca niciodata si dispare incet, desi uneori am impresia ca se ascunde in ceasca cu cafea amara care ma lasa vulnerabila in orele tarzii ale noptii. Ascunsa, toamna este calda si aurie, chiar violet, si imi lasa incertitudinea ca o privesc printr-un caleidoscop.
Inca mai caut romante invelite in tricouri albe pe aleile prafuite ale vechiului meu oras si recunosc ca in acele momente sunt o veleitara haotica. Imi pare insa bine, iubita mea septembrie incarcata cu vechi manuale de gimnaziu, ca mi-ai pastrat cateva raze de soare care sa-mi aprinda tigara pe care n-am de gand s-o fumez. O voi arunca neinceputa, in drumul spre balconul albastru unde ma astepta multi, multi fluturi albi.
Iti multumesc insa, septembrie, pentru mirosul de mere coapte, pentru acele cateva cadavre ale frunzelor ce ratacesc prin praful gri al aleilor, pentru plapuma groasa sub care ma cuibaresc zgribulita de fiecare data cand ploaia loveste ferestre si pentru alte cateva lucruri pe care acum nu mi le amintesc.

Cu drag,
Bouclaje

P.S. Atunci cand ma vei parasi lasa-mi cateva doze de amfetamina. Am nevoie de ele pentru a astepta primavara ce a disparut intr-un pahar cu verde de Paris.